Și dacă dispar

Și dacă dispar intr-o zi să știi ca nu mai am de ce urmari pasii tai goi pe strada vietii mele.
Sa stii ca soarele meu nu va mai incalzi patul tau cu arome de cafea, iar mainile mele moi nu vor ma aranja cearsafurile facute boț de somnul tau nelinistit.
Azi plec, si-o sa revin probabil maine, daca timpul nu se roteste in bucle atunci sper sa fie niciodata.
Iar daca o sa plec sa nu ma cauți unde sunt ca nu voi fi acolo!

Mi-e dor de ``MAMA``

de mica stiam ca cel mai scump om din toti care sunt parte din lumea mea este mama, dar niciodata nu am simtit acest sentiment mai bine decit la o distanta de 10000 km departare. Acum ca nu mai pot sa o imbratisez asa cum puteam face asta atunci cind era lîngă mine, îmi pare rău enorm, asa incit mi se taie respiratia..... imi pare rau ca strigam la ea atunci cind imi spunea linistita ca nu fac bine, regret ca nu i-am spus de mai multe ori cit de mult o iubesc si cit de drag imi este fiecare zimbet al ei, ma macina amintirea cind incercam sa-i demonstrez cit de autonoma sunt si o raneam cu indiferenta mea pseudomatura.  Acum stiu cît de stupid m-am comportat in zilele cînd nu o sunam sau nu îi răspundeam la apeluri pentru ca eram la serviciu și alegeam să ascult ședințele lungi și plictisitoare dar nu vocea calda și scumpa a mamei.
Și oare de ce numai după ce pierdem ceva sau ne îndepărtăm de cineva ni se trezește dorul morbid și dorința frustrantă de a întoarce timpul înapoi.
Piesa ``Une mere`` am descoperito azi si toata ziua nu am incetat sa o ascult pentru ca imi simteam inima batînd din ce in ce mai tare și imi aminteam copilaria in episoade colorate.
Nu vreau sa dau sfaturi, nu vreau sa spun cit de mult gresim atunci cind ne rănim mamele, nu vreau sa scriu despre nedreptatea copiilor atunci cind isi uita sau si mai rau isi umilesc parintii, nu vreau sa crezi ca azi scriu despre o lectie sau ca am  tras vreo concluzie super - inteligenta, scriu si eu pentru ca mi-e DOR de mama mea scumpa si iubita, ma intelegi? mi-e dor de mama....

Am semnat sa pot salva 8 vieti

Am stat citeva minute bune cu ochii tzintitzi pe claviatura din simplu motiv ca nu ma puteam rupe de la simplitatea lui Jason Mraz. De fiecare data cind il ascult ma simt de 11 ani, copilul cu rochia inflorata, cu vargutza in maina, blonda cu ochi albastri care mana vacile pe deal. Sunt o norocoasa ca m-am nascut si ca am primit cele mai frumoase daruri de la Dumnezeu. Stii vorba veche, dar din dar se face rai, asa ca azi cu inima deschisa, sper ca mi-am pus o scara spre rai. Atitea avem de valorificat....., pe zi ce trece gasesc si mai multe lucruri pe care in foarte scurt timp m-am incumetat sa le pierd, pentru ca: ``sunt o nesimtita``, de asta am si uitat ca traiesc si ca beneficiez de cele mai scumpe si sacre lucruri din viata unui om. Pentru inceput vreau sa te uiti un pic in zona care se numeste piept si ai sa vezi acolo o inima care bate si care te misca sa faci lucruri frumoase, de aceea de azi am decis sa nu mai vad lumea cu ochii, ci cu inima. Tot de azi voi lupta sa inceteze ratiunea sa mai  creeze prejudecati bolnavicioase, caci ele ne incoltesc sufletele si tot de azi voi incerca sa cred ca oamenii sunt mai buni decit ne-am deprins noi sa-i vedem.

Azi m-am confruntat cu un paradox, am primit asigurarea de sanatate si tot azi am devenit donator oficial de organe, asta in caz de deces. Am simtit un sentiment tare contradictoriu, dar am semnat de bunavoie si nesilita de nimeni, pentru ca, un singur om care devine donator, poate salva alte 8 vieti. Acum ma intorc la cel mai frumos dar pe care ni la oferit Dumenzeu ``VIATA`` si la scara care duce spre rai, caci ``DAR DIN DAR SE FACE RAI``.

A, da si tot azi am inteles ca sunt o norocoasa! (de asta il ascult pe Jason Mraz, LUKY)

Emotii

Am obosit sa vad stirile in care cineva isi scarpina ceafa indiferentei de sufletele noastre, am obosit sa vad documentare in care se vorbeste numai despre razboi, interese, bani, morti dar si despre cum vom muri peste citeva luni, caci in sfirsit, am ajuns si in 2012.
Imi amintesc si acum cu zimbetul pe buze anul 2000 cind toata lumea era ingrozita ca vine sfarsitul lumii. (Unii chiar si in seara de revelion si-au pierdut virginitatea numai sa reuseasca pina il i-a apa pe sus.) Aseara discuta cineva ca si in 1950 se temeau de sfirsitul lumii, iar babele cu fuiorul in maina vorbea pe prispa ca peste 3 zile vor muri. de ce am inceput sa scriu despre asta? pentru ca ma dor grijile astea super grandioase in care ne pierdem si uitam de fapt ca esenta noastra este sa fim buni, ascultatori si sa nu uitam ca am fost creati cu dragoste si dragoste ar fi bine sa intoarcem (e parca atit de banal ce scriu, dar totodata..., oare nu e mai bine sa gandesti mai simplu si atunci si apele sunt mai senine?).
Si ce pacat..., uitam de emotii ceea ce inseamna ca uitam de suflet.
Azi am trait sentimentul suprem de dragoste atunci cind ma jucam cu fata mea, iar ochii ei ca 2 planete m-au umplut de ZEN. Tot azi sora mea care este moldoveanca din talpa moldovenilor mi-a spus ca ma iubeste enorm, dar in alta limba, in franceza,... pentru mine a sunat straniu, iar pentru ea sincer si natural, azi mi-am permis sa plang la un film si la o reclama, tot azi am simtit cum ma incerca mandria si am reactionat rautacios....., te intrebi de ce scriu toate emotiile? te intrebi cit de interesant iti este sa citesti? nu am nici un raspuns, decit faptul ca azi poate fi ziua potrivita in care vei merge la prietena ta si ii vei spune cit de mult regreti, sau la persoana iubita si ii vei spune cit de indispensabila iti este sau la mama ta si ii vei spune ca vrei sa o strangi la piept.....intelegi?
noi deja traim in jungla stirilor, banilor, razboaielor, manipularilor, deja ne zombeaza, ne strica, ne destrama, deja ne sufoca si ne seaca....si ce mai ramine din noi daca uitam de emotii si de cei care ne sunt aproape. incepe de azi si in fiecare zi!
p.s. ascult Portishead atunci cind simt ca ma apasa soarele din piept.

Astept sa renasc

mai mult de un an de tacere nu inseamna ca in aceste zile nu am avut ce gandi sau spune, raspunsul e mult mai simplu sau poate nici macar nu exista. de nenumarate ori ma gindeam ca azi ma asez si scriu tot ce am adunat si tot ce ma scurma la creer, dar de cite ori imi faceam planuri, de atitea ori esuau.
Astept sa renasc si nu mi-e frica sa strig ajutor!!!
Cenusa, praf si citeva blicuri de lumina, astept sa renasc, caci asa spune filozofia timpurilor, dupa ce arzi, renasti ca pasarea Pheonix.
De citeva luni sunt departe de tot ce inseamna acasa, dar aici trebuie sa ma simt ca am venit acasa. Vorbesc acum ca un emigrant disperat cu dor de casa, de oameni buni, de troleibus, Stefan Cel Mare, de Eli Pili, de Scuar, de Berea Chisinau si toate maruntisurile pe care nici macar nu le observam.
CANADA!!!! acesta era visul meu de citiva ani, un vis spre care am mers, am zburat, am aterizat si m-am trezit... Opaaaaa, realitateaaa....gata, ai ajuns acum "pedaleaza" si incearca sa intelegi pe ce lume esti si picteaza-ti visul in culori adevarate. Primele zile esti obosit, ametit si zapacit dupa 12 ore de zbor, apoi urmeaza saptamainile in care incerci sa intelegi ce acte, de unde, cum si cui le trimiti, un fel aranjare legala, alergat prin birouri, incercat sa intelegi si sa vorbesti franceza stilcita si stat pe situ-ri pina ti se usuca ochii in monitor. (Norocul meu cel mai mare este ca o am pe sora mea care ne adaposteste ne adapa si ne hraneste :), multumesc Dorinusca pentru tot), asa ca nici macar nu vreau sa ma gandesc ce era daca nu era sormea linga mine.
Dupa neclaritatile si stresul lingvistic, am intrat in febra sarbatorilor de iarna, asa ca am stat o saptamina cu mincare "ca la Moldova" cu "suba", "catlete" si alte bunataturi care te ajuta sa pui pe solduri de la 2 la 3kg, dar asta e alta discutie.
Si cind recitesc tot ce am scris e amuzant, dar de fapt in suflet e rahat si asta nu e tot.
Nopti nedormite si ganduri despre cine esti, ce faci si unde esti? M-am simtit ca un adolescent pierdut in cautari si debusolat de valul vietii, ca daca nu acum, atunci CAND?
Asa am cautat timp de o luna la ce facultate si universitate sa-mi depun candidatura VIETII si sa iau un BAC canadian ca sa fiu de-al lor si ei de ai mei.
Acum am sadit seminta pe pamint nou si astept ceva sa iasa, ce-o sa iasa? nu stiu, ce-o vrea Dumnezeu.
Ahhhh si ce singura ma simt......, si cind ma gandesc ca acasa in Moldova ma gandeam ca sunt cel mai fericit om, ca am multi prieteni si toti sunt linga mine, aha...., "pe dracu", aici vezi, intelegi si cel mai important simti cit de singur esti..., (fara nici un repros la cei care se simt cu musca pe caciula).
Crezi ca aici e rau? NUUUU eu nu am spus asta, dar nu stiu inca daca e bine :), cum este? nu stiu..., dar este greu pe suflet si astept sa RENASC!!!
Hai pasare Pheonix nu ma mai chinui, trezestete ODATA in puii mei!!!

Asteptarea...

E atit de trista asteptarea, e atit de seaca asteptarea, e atit de chinuitoare asteptarea! Toata asteptarea..., cea de tine, cea de adevar, cea de plina dreptate. Dar ce este asteptarea in sine, ca stare, ca traire, ca fenomen prin care trecem fiecare.
Octavian Paler a scris superb “A astepta asteptarea”:

"Mai tarziu am revenit la gandul ca viata insasi e o stare de tranzit intre nastere si moarte… un peron unde te zbati sa ocupi un loc intr-un tren… esti fericit ca ai prins un loc la clasa I sau la fereastra… altul e necajit ca a ramas in picioare pe culoar… altii nu reusesc sa se prinda nici de scari, raman pe peron sa astepte urmatorul tren…
Si fiecare uita, poate, un singur lucru… ca trenurile astea nu duc nicaieri… cel care a ocupat un loc la fereastra este, fara sa stie, egal cu cel care sta in picioare pe culoar si cu cel care vine abia cu urmatorul tren… In cele din urma se vor intalni toti undeva, intr-un desert, unde chiar sinele se transforma in nisip…
In loc sa se uite in jur, oamenii se imbulzesc, se calca in picioare, isi dau ghionturi… Incercam sa ma conving, probabil, ca n-aveam motive sa ma plang. Cel putin in gara noastra, imi ziceam, avem avantajul de a vedea viata in stare pura, destinul nu ne amageste, nu ne sileste sa ne zbatem, ne lasa sa ne instalam in starea de tranzit si s-o traim cat mai linistiti, stiind ca ea e totul.
Dar vine o zi cand privesti peronul gol, trambele de praf pe care le ridica vantul si nu mai poti alunga gandul ca te joci cu vorbele, ca nu se poate trai astfel, ca pustiul este chiar mai rau decat frica sau, daca vreti, o altfel de frica…
Descoperi ceea ce stiai de la inceput, ca asteptarea are valoare cata vreme astepti sa se intample ceva, cata vreme iti poti inchipui ca se va intampla ceva, chiar daca nu se va intampla nimic. Altfel, asteptarea devine un timp gol. A astepta asteptarea? Ar fi absurd. Asa ceva nu exista. A astepta asteptarea e moarte."
— Octavian Paler, Viata pe un peron

Asadar asteptarea inseamna “moartea” dorintei tale, ingroparea ei si atunci e important sa ne putem urmatoarea intrebare: De ce ti-e frica? De ce preferi sa astepti in loc sa actionezi?
Oportunitatile ti le creezi prin actiune si nu asteptand.

Fluturii mor la lumina...(002)

Nu mai stia cit de adevarata e oglinda ei si cite cute isi mai poate ascunde maine sub straturile de botox, dar era sigura ca prima tigara o va fuma cu aceeasi placere ca si ultima. Si-a tras ochelarii sa n-o vada nimeni, sa nu simta lumea de afara toata durerea ei facuta cocktail cu placerea de a dormi singura in patul rece de matase scumpa. Acum, ea stie cel mai bine pentru ce a ajuns sa fie numita homo sapiens superior lady, (termen cam incarcat) a luat puterea in mainile ei pamintii de tigarile trecute prin viata si a iesit in strada aglomerata cu mirosuri de parfum scump, kebab ieftin si cafea cu lapte. Mai era o zi ca toate sau poate mai speciala, nu stia si nici macar nu-si punea asemenea intrebari banale, ea traia cu clipa in care urmarea orice miscare a lumii, calcula orice eveniment din agenda ei si isi intarea in fiecare zi autoritatea si puterea de a lua decizii usturatoare. Era apreciata si admirata, icoana reusitei asa numitului "sex slab si frumos", dar din pacatele ei sau poate din fericirea altora nu a fost idolatrizata ca o simpla femeie care nu stie de ce iubeste si de ce nu mai vrea sa tina dieta atunci cind prietenele ii spun ca a mai adaugat niste kilograme in plus. Barbatii din jurul ei uitau ca ea poarta sutieni si uneori are zile complicate, uitau ca are un uter ce asteapta sa-si indeplineasca  sfinta misiune, uitau ca e femeie si vrea sa fie iubita. Ea, femeia fara nume, dar cu prenume celebru a uitat pentru ce a mai deschis cartea necitia de nimeni inca o data in dimineata zilei de luni.

Fluturii mor la lumina...(001)

chiar de dimineata si-a tras perdeaua verde pictata in glabenul de floarea soarelui, nu a mai vrut sa gandeasca la ce se vorbeste pe strada, a refuzat sa mai priveasca in ochii vineti de minciuni ale posturilor TV, a inchis usa in nasul postasului care cu grija ii aduce in fiecare dimineata "cafeau media" si a deschis o carte necitita de nimeni pina atunci. Era cartea ei cu istorii, amintiri si vise, cartea unei femei condamnate sa minta armonia si sa traiasca cu vietile si povestile trecutului. Trecutul altor generatii de femei, bunica, mama, sora, prietena si alte persoane ce isi lasa pecetea pe masca ce o poarta cu atita grija.
In mana dreapta tinea cafeaua neindulcita si tigara stinsa, iar cu stinga rasfoia cartea si citea cite o frintura amarita din viata ei: "Noi ne iubim?", "Vezi iubite am dat peste un capitol stricat!", "florile mai au nectar si iarna" sau "tragedia celor 280 de zile netraite"..... le-a recitit pentru a-si aminti ca maine nu va mai deschide cartea necitita de nimeni.

As avea cu ce…

As avea cu ce daca m-as trezi de dimineata mai tinara decit m-am trezit ieri, dar asa cum
banala fraza ne alearga mintile –  timpul trece si toate se schimba.
Ce se schimba? Noi? Strazile? sau aceleasi mizerii ce imbraca alte culori,
cica, mai deochiate si mai la moda. Ai cu ce atunci cind simti cum ti se taie
respiratia de la simpla placere ca te-ai trezit, fara sa mai cauti raspunsul
pentru ce? sau ce am de facut azi si cu ce va fi ziua de azi mai speciala si
deosebita decit ieri si mai necunoscuta decit cea ce ma asteapta peste citiva
ani. Azi am inteles ca “am cu ce” scrie si asta e cel mai important.